Sunteţi invitaţi într-o călătorie în timp, de neuitat, în inima Transilvaniei, unde participăm la Festivalul Medieval alături de cavaleri și domniţe, menestreli și trubaduri, sighișoreni și turiști deopotrivă.
Pachetul include:
o noapte cazare la Hotel Transilvania 4*, Sighișoara;
mic dejun;
transport autocar;
însoțitor de grup din partea agenției.
Nu include :
intrarea la obiectivele turistice;
mesele de prânz / cină și alte cheltuieli personale.
Programul pe zile:
Ziua 1. Plecăm dimineaţa din Pitești, vizităm Biertanul, unul dintre cele mai frumoase sate din Transilvania, locul care păstra vie iubirea datorită “închisorii îndrăgostiţilor”. Autorităţile vremii se lăudau că doar vreo trei cupluri au mai ajuns la despărţire în 400 de ani, după construirea temniţei împăcării. Ne deplasăm spre Sighișoara unde vom fi cazaţi la Hotel Transilvania și ne îndreptăm spre Cetatea Sighișoara unde asistăm la cel mai spectaculos Festival Medieval.
Ziua 2. După micul dejun revenim în cetate spre a ne bucura de o noua zi a festivalului. In jurul prânzului plecăm spre situl rural Saschiz unde vom admira Biserica evanghelică fortificată „Sfântul Ștefan”. Ajungem la Pitești în cursul serii, în funcție de trafic.
ACCEPTAM TICHETE DE VACANTA
Rezervări ![]()
0752146734